„Ne vom întâlni luni să discutăm, sperăm în absența domnului Ghiță, care este în conflict de interese și care nu se va prezenta la Comisie, și vom face tot ceea ce e de făcut, adică o anchetă”, a declarat senatorul PNL Teodor Atanasiu.
El a menționat că ancheta comisiei privește doar „legalitatea modului în care SRI își desfășoară activitatea”, nu și pe marginea anchetei interne a Serviciului dispusă în urma declarațiilor Elenei Udrea.
De asemenea, deputatul PNL Cezar Preda a menționat că, în cazul discuțiilor din Comisia SRI care îl privesc și pe Sebastian Ghiță, acesta să nu participe.
El a adăugat că actualul director interimar al SRI, Florian Coldea, se va prezenta luni la audieri.
Directorul interimar al SRI Florian Coldea va fi audiat în 9 februarie, la ora 10.00, de Comisia parlamentară de control al SRI, printre temele discuțiilor aflându-se acuzațiile Elenei Udrea și situația generată de demisia lui George Maior de la conducerea Serviciului.
Comisia comună permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații a stabilit ca până la data audierii reprezentanții SRI să pună la dispoziția Comisiei informațiile necesare.
Conform unui comunicat al comisiei, temele audierii vor fi: „perspectivele de evoluție ale principalelor riscuri și amenințări la adresa securității naționale a României in anul 2015 și pregătirea SRI pentru contracararea acestor riscuri; analiza situației generate de demisia lui George Maior din funcția de director al SRI; analiza situației generate de afirmațiile/acuzațiile la adresa SRI și a conducerii interimare a SRI, apărute în spațiul public in ultimele zile”.
Un alt subiect care va fi discutat de comisie cu membrii conducerii SRI va fi „analiza impactului modificărilor legislative din ultima perioadă asupra activității SRI”.